Inhalosedarea – o soluție sigură pentru copiii fricoși

Tot ce trebuie să știi despre vizita la dentist în timpul sarcinii
martie 23, 2018
Implantul dentar – cât de important este să aleg o clinică unde primesc GARANȚIE
aprilie 3, 2018

Când vine vorba despre copiii noștri, ne dorim mereu ce este mai bun. Ca părinți, tocmai pentru că îi iubim tindem să le permitem lucruri care, pe termen lung, le pot fi dăunătoare. Tot astfel, pentru că suntem părinți buni, urâm să îi auzim plângând și încercăm să îi protejăm cât de mult, să îi ținem departe de durere. Haideți să vedem cum  inhalosedarea poate fi o soluție. Și acum este disponibilă și în Râmnicu Vâlcea!

Ce facem atunci când grija noastră le face rău?

La dentist, cea mai mare frică a părintelui este că „își chinuie copilul”. Primim adesea copilași fricoși, conservatori, care nu cooperează. Tocmai pentru că știm cât de firavi sunt și pentru că se lucrează extrem de dificil cu aceștia, am implementat programul Denta Clinic Kids în care ne propunem să ne apropiem de ei și să îi ajutăm să privească experiența la dentist ca pe o poveste. Totuși, sunt și cazuri – foarte puține – când copiii au probleme grave, a căror tratament chiar nu permite amânare… și care oferă copilului dureri sau stări ce îl fac din start să refuze orice fel de colaborare.

Ce facem când copilul nu cooperează cu medicul dentist?

Când copilul nu cooperează, apelăm la o tehnică extrem de sigură, practicată în foarte puține cabinete: inhalosedarea.

Dar… ce este inhalosedarea?

Inhalosedarea presupune inhalarea unui amestec de oxigen și protoxid de azot (așa numitul gaz ilariant – gaz de râs). Este cea mai simplă formă de sedare. Tocmai din acest motiv pacientul rămâne conștient, receptiv și coorperant în timpul procedurilor stomatologice.

Inhalosedarea se realizează cu ajutorul unui aparat ce are la capăt o măscuță (asemenea aparatului de aerosoli cu care foarte mulți copii sunt obișnuiți de la vârste fragede). Trebuie să știți că aceasta este o metodă sigură, eficientă și extrem de bine primită de pacienții de toate vârstele.

De ce trebuie să țin cont înainte de a aduce copilul pentru inhalosedare?

În primul rând vă vom ruga să ajungeți la timp la programare. În caz contrar există neșansa de a nu vă mai putea vedea copilul. În al doilea rând, aveți grijă ca micuțul să nu fie răcit și să poată respira corespunzător pe nas. În caz contrar, este recomandat să anunțați medicul.

Ce se întâmplă în timpul sedării?

Medicul stomatolog vă va explica planul de tratament și va verifica starea generală a copilului.

Copilul va fi întins pe spate în scaunul dentar și i se va pune o măscuță de cauciuc peste nas. Medicul va aministra gazul încet în timp ce va discuta cu copilul. În acest timp echipa medicală va monitoriza respirația copilului dumneavoastră și gradul de relaxare al acestuia.

Ce se întâmplă după sedare?

La finele tratamentului, copilului i se va da să respire oxigen pur și va fi lăsat să stea întins până ce își va reveni complet.

 

Dacă doriți să discutați cu un specialist despre inhalosedare, sau doriți o programare, dr. Ciprian Deaconu vă stă la dispoziție. Tel: 0749.890.896

Ne găsiți și pe facebook: www.facebook.com/dentaclinic.ro

 

Important
Acest site utilizează module cookie care pot conține informații despre vizitatori. Continuând să răsfoiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor noastre.