La mulți ani, patrie mamă!

5 motive cruciale pentru care să nu mai amâni realizarea unui implant dentar!
noiembrie 20, 2017

O vorbă populară spune că „poți scoate românul din România, dar nu poți scoate România din român”.

În ciuda tuturor cuvintelor aruncate în neant, a fi român este o mândrie. Avem în spate o istorie spectaculoasă. Nu ușoară, dar frumoasă. Fiecare acțiune umană are un cost și, de cele mai multe ori, cele mai minunate fenomene apar din cele mai puțin așteptate împrejurări.

Curcubeul… se înalță triumfător după furtună. Diamantele își țin strălucirea ascunsă în adâncul minelor. Fluturele… a fost la origine o omidă.

La fel, poporul român, cu o istorie identitară străveche, dar atestare statală relativ nouă (99 ani), a fost doborât de nenumărate ori, a fost trădat, ocărât dar de fiecare dată, cu entuziasmul unui copil visător, s-a ridicat.

România înseamnă colinele înfloritoare ce ne primesc cu drag să le explorăm în fiecare dimineață de vară…

România înseamnă cerul albastru întins, murmurul apelor cristaline, valurile mării,  fenomenele unice din lume. România este speologie, artă, viață.

România înseamnă aurul munților și auriul spicelor de grâu. 

România este roșul sângelui vărsat în luptele pentru dreptate, dragostea de mamă, suferința trăită cu stoicism în tăcere.

 

Noi suntem România. Avem martiri, avem sfinți, avem comori și oameni frumoși.

Îi avem pe Nicolae Paulescu, Constantin Brâncuși, Nadia Comăneci, Mihai Eminescu, Mircea Eliade, Gheorghe Hagi, George Enescu, Nicolae Titulescu, Petre Țuțea, Avram Iancu, Nichita Stănescu, Traian Vuia, Florin Piersic, Dimitrie Cantemir, Titu Maiorescu, Victor Babeș, Emil Racoviță, Grigore Moisil, Maria Tănase, Octavian Paler, Ciprian Porumbescu, Constantin Noica…

1 decembrie este despre un crez, o dorință, un vis: România. De la Mihai Viteazu, la Alexandru Ioan Cuza și, în final, la Ferdinand I, speranța a prins contur.

Ne mândrim că sângele ne e rupt din tricolor.

Trezirea noastră se produce continuu și, într-un final, sub îndemnul lui Anton Pann, România noastră va înflori!

La mulți ani, români de pretutindeni! La mulți ani, România!

PS: Astăzi ne puteți vedea pe străzile Râmnicului, oferind steaguri trecătorilor, în semn de solidaritate!