FATEȚE DENTARE
Fatetele de portelan

Fațetele dentare reprezintă un tratament restaurativ sau cosmetic, ce poate contribui semnificativ la refacerea aspectului estetic al zâbetului. Acestea sunt utilizate în cosmetica dentară, fiind cea mai conservatoare (minim-invazivă) tehnică în corectarea problemelor inestetice ale dinților frontali.

Întrebări frecvente

Ce sunt fațetele?

Fațetele dentare sunt niște foițe fine de ceramică sau oxid de zirconiu realizate în laborator prin intermediul tehnologiei CAD-CAM. Acestea se aplică pe suprafața exterioară a dintelui și se fixează prin cimentare sau adeziune cu un compozit fotopolimerizabil.

Care sunt tipurile de fațetare?

Fațetarea dentară se poate realiza în două feluri:

– prin șlefuirea dinților: aceasta fiind cea mai indicată metodă în situațiile în care se dorește o schimbare drastică a aspectului dinților;
– fără șlefuire: metodă indicată în cazul unor dinți mai subțiri.

Când se recomandă fațetele dentare?

Cele mai comune cazuri în care sunt recomandate fațetele dentare sunt:

– când dinții sunt pătați, colorați neuniform sau închiși la culoare;
– când dinții sunt foarte tociți;
– când dinții prezintă o formă atipică;
– când dinții sunt ciobiți sau fraturați;
– când există spații sau strungăreață și se dorește corectarea acestora.

Care sunt avantajele fațetelor?

În primul rând, prin intermediul fațetelor se poate schimba aspectul general al dintelui prin modificarea culorii, poziției, formei sau lungimii acestuia.
În al doilea rând, fațetarea reprezintă o alternativă la protezarea prin coroane dentare din porțelan sau zirconiu, unde pierderea de țesut dentar este mult mai mare.
Nu în ultimul rând, pacienții se pot bucura de beneficiile coroanelor dentare într-un timp foarte scurt.

Care sunt dezavantajele fațetelor?

Procesul de fațetare nu este reversibil, astfel, ei nu vor reveni la forma și situația anterioară, însă, dacă se va dori, după un număr de ani, acestea vor putea fi înlocuite cu altele noi.
Fațetele dentare sau sparte nu pot fi reparate, astfel că în cazul unor fracturi se impune înlocuirea lor.